Cum va raportati la faptul ca cenaclul se tine in casa in care a locuit E. Lovinescu? Daca exista un loc in care, cand te duci, stii ca pe acolo au trecut pasii mai tuturor scriitorilor interbelici, ca acolo a rasunat odata glasul celor care sunt acum carti in biblioteca, acesta e casa lui Lovinescu. Adresele lui Lovinescu erau stiute efectiv de toata lumea, intre razboaie. Pe el nu il gaseai la cafenea, ca pe Ion Barbu, il gaseai acasa. Cand am intrat prima data in casa in care vorbeau despre literatura si aveau emotii literare Camil Petrescu, zis "Don Camillo", Felix Aderca, Hortensia Papadat-Bengescu, Ion Barbu, Serban Cioculescu si Vladimir Streinu, zisi "fratii Dioscuri", Sanda Movila si, desigur, Lovinescu insusi (dar si sute de altii) am fost ca un arheolog care tocmai a descoperit ruinele unei cetati despre care citise multe, dar pe care n-o vazuse niciodata. Spun ruine, pentru ca, dupa cumplita arestare si moarte a doamnei Ecaterina Balacioiu-Lovinescu, locatarul din timpul comunismului, un procuror militar, a distrus farmecul vechi al casei: nu mai ramasese nici o carte, nici un obiect din cele care apartinusera criticului. Incetul cu incetul, biblioteca s-a reumplut de carti, domnul Alexandru George a donat volume cumparate de la anticariat in anii ‘50 si care au apartinut chiar lui Lovinescu - se stie dupa cum sunt legate -, iar un vecin a daruit o statueta cu capul adolescentei Monica Lovinescu. Multi mai dau cate o carte, o revista, un obiect cu parfum de odinioara. Am facut-o si eu, cu un exemplar din Saeculum, revista lui Blaga. 

S-ar putea spune ca acest cenaclu este o continuare a Cenaclului Sburatorul?

O, nu, nicidecum, nu suntem atat de increzuti, si nici bovarici! Cum sa spun, cenaclul acesta, Lovinescu, e dedicat fostului Sburatorul, e o reverenta facuta acelui cerc plin de farmec si care a insemnat atat pentru o sincronizare constienta a literaturii romane cu ce se scria in Occident. Am preluat insa ceva de la cercul lui Lovinescu: faptul ca nu citim numai poezie si proza, ci si articole din presa literara, pe care le discutam, si critica literara, si chiar traduceri. Avem si ceva nou: la fiecare intalnire, lunar deci, alegem cu totii o tema de actualitate culturala, de obicei una controversata, o dezbatem. Cineva pregateste special tema si o prezinta, apoi discutam, polemizam. O polemica extraordinar de eleganta, trebuie sa o spun, fara tonul artagos care insoteste adesea la noi discutiile contradictorii, chiar daca nu ne punem lacat la gura.

De ce ati ales sa va ocupati de acest cenaclu?

Mai corect ar fi sa spun ca cenaclul m-a ales pe mine. Si probabil ca m-a ales din cauza preocuparii mele pentru interbelic. S-a ajuns la mine dupa ce au fost intrebati si altii daca vor sa se ocupe de cenaclu. Toata lumea era prea ocupata insa, iar cenaclul risca sa nu existe. Cum nici pe mine timpul nu ma dadea afara din casa, nu m-am grabit sa ma ofer pentru acest rol. Or, doamna Monica Lovinescu tinea foarte mult ca in casa tatalui ei sa continue un cenaclu literar. Am vorbit odata la telefon cu ea, anul trecut, si, n-as putea sa spun cum, i-am promis ferm ca pana la inceputul verii voi tine prima sedinta. Asa ca nu mai puteam da inapoi. Am adunat cativa studenti si fosti studenti duminica, la ora 5 - ziua si ora erau preluate tot de la Sburatorul -, asteptandu-ma ca unii sa nu vina deloc, iar altii sa intarzie. Or, au venit absolut toti cei pe care-i chemasem si n-a intarziat nici unul, nici macar un minut. Asta m-a facut praf! E atat de atipic pentru balcanismul nostru! Eram cu totii putin tulburati de eveniment si mi-am dat seama ca cei prezenti se simteau foarte bine, ca le placea, ca le facea bine. S-au dovedit si extrem de maturi in discutii. Asa ca am prins curaj sa continui. Apoi a inceput sa-mi placa cu adevarat ce faceam. Si m-am bucurat si de bucuria imensa a doamnei Monica Lovinescu, cand ii povesteam despre noi. Ne incurajeaza mereu, o simtim foarte aproape.

Cine frecventeaza cenaclul literar de la Casa Lovinescu?

Aici e originalitatea Cenaclului Lovinescu fata de cele care exista sau au existat la noi in ultimele decenii. Membrii lui sunt tineri studenti si absolventi de la Litere si de la Filozofie. In interbelic, cele doua facultati erau sub aceeasi umbrela. Era spre folosul tuturor. Literatii frecventau si cursuri de la Filozofie, aveau o baza filozofica solida, iar filozofii stiau multa literatura. Astazi, cele doua facultati sunt complet separate, studentii de la Litere nu-si bat capul cu filozofii, iar cei de la Filozofie stau prost cu literatura, mai ales cu poezia. Or, la acest cenaclu cele doua "tabere" se reunesc, se amesteca si nu pot sa va spun cat de bine le prinde tuturor. Literatii se invata cu rigoarea si profunzimea de gandire a colegilor lor de la Filozofie, iar acestia descopera tainele si puterea literaturii. Iar eu umaresc cu pasiune schimbul lor de remarce pe marginea textelor citite.

Sunt si scriitori consacrati care vin la cenaclu?

La fiecare sedinta avem un invitat-surpriza (nu il spun dinainte), in functie de tema discutata. Asa ca intre invitatii de onoare au fost - ii insir intr-o ordine intamplatoare - Dan C. Mihailescu, Alexandru George, Andrei Cornea, Mircea Cartarescu, Ion Manolescu. Si, fireste, Gabriel Liiceanu, cel datorita caruia exista aceasta Casa Lovinescu si tot ce se petrece in ea. La urmatoarea intalnire vedem un film, il discutam si invitatul va fi un critic de film. Nu pot sa-i spun numele, pentru ca as strica surpriza. Ca sa citeasca l-am avut invitat, dintre scriitorii deja afirmati, pe Filip Florian, prozator pe care il pretuiesc mult, care ne-a citit din romanul Baiuteii, cu putin timp inainte de aparitie. In genere insa, citesc autori inca nepublicati.

Acceptati noi membri, este un cenaclu deschis? Exista criterii de acceptare?

Domnul Alexandru George, care ne-a vorbit de atmosfera cenaclurilor de odinioara, ne-a explicat diferenta: cenaclul este limitat, nu este deschis, iar la un cerc vine cine vrea. Noi suntem un cenaclu. Asta inseamna ca nu vine cine vrea, ci vine cine vrea cu adevarat. Din doua motive am preferat aceasta varianta. Intai, spatiul insusi: nu permite un cerc deschis. Apoi, atunci cand vine oricine, exista fatalmente unii care trec doar ca sa se afle in treaba si asta stanjeneste comunicarea. Am studiat candva teoria grupurilor si acolo am invatat ca numarul maxim de membri ai unui grup egalitar, cum suntem noi, ar fi 12. De fapt noi il depasim, suntem la fiecare intalnire intre 12 si 20. Cred ca asta ne face sa ne intelegem atat de bine. Dar membrii cenaclului se schimba permanent, se improspateaza: sunt unii care renunta, altii care, dupa ce sunt recomandati de un coleg (acesta e criteriul), vin si raman. Au fost si dintre cei care, neavand succes sau timp, ne-au parasit. Daca ar fi sa adaptez deviza junimista la Cenaclul Lovinescu aceasta ar fi : "Vine cine vrea cu adevarat, ramane cine poate". Din nucleul tare, dintre cei pe care ma bazez atat ca prezenta, cat si la discutii fac parte: Cristian Ciocan si sotia lui Marilena, Iulia Alexa, Paul Balogh, Catalin D. Constantin, Sorin Lavric, Florentina Hojbota, Catalin Stanescu, Dan Dancescu, Marius Chivu, Mihaela Iacobescu. Dezbaterile sunt partea tare a cenaclului, deocamdata. Se pare ca din ultima, cea dedicata cazului Monciu-Sudinski, va iesi o carte. Ar fi grozav ca urmarile cenaclului sa fie carti publicate, dar si, daca el inseamna doar limpezirea unor probleme spinoase, dezamorsarea prejudecatilor sau numai circulatia libera a ideilor, aerisirea mintii noastre, eu una sunt multumita.

Interviu cu Ioana Parvulescu, Revista 22, 28 aprilie 2006 - 04 mai 2006 (Maria Bercea)